Jurnal de Vodevil Politic 56-La moartea unui GENIU

A trecut și ziua a cincea. Sunt amărâta și revoltata. Presa ticăloșită nu a vrut să scrie că Emi a plecat cu pianul dintre noi pentru a le cânta îngerilor. Nici măcar că, de acum înainte, în bunătatea lui proverbială, îi va împrumuta cu bani de barbut doar pe vecinii din cimitir, domiciliat fiecare după posibilități. Sunt trista Și acum îmi sună în urechi tânguirea disperată a unei doamne, la poarta cimitirului. Îngerule, îngerule!

Cred că era amanta lui. Numai o amanta poate fi atât de distrusă că îngerul ei cămătar, barbugiu și șantajist a plecat la îngeri fără cuțit la el. Dacă îl atacă Sfântul Petre cu vreo ulucă de la Poarta Raiului? Cum să se apere îngerașul ei?

Șase-șase!

Nu râd de durerea oamenilor, în clipele acestea, deși tentația este mare. Mă abțin. Râd de Poliție și de Jandarmerie. Ar trebui date în judecată, au făcut spectacol la moartea unui înger.

Râd pentru că ne apărau în exces de niște cetățeni, interlopi ce-i drept, care nu aveau de gând să ne atace. S-a văzut că „băieții” nu aveau treabă cu noi, ci cu berbecuții, cu purcelușii puși la proțap și cu fripturile de parastas. Caz în care, să mă ierte milițienii de la priveghi că i-am beștelit acum câteva zile, ar trebui să se apere întâi de ei și de șefii lor.

Și mai râd de televiziunile care au transmis live de la îngropăciune, transformând-o în eveniment național. Totul însoțit de comentarii absurde, de supoziții, de aprecieri din studiouri. Am văzut chiar și un analist politic invitat să-și spună opinia. Opinia despre ce? Era moartea sau învierea lui Pian? Am asistat la un regal de prostie și de preacurvie profesională.

Nici cu ceilalți nu mi-e jenă. Am văzut cum se aruncau petale de flori pe drumul mortului. Așa e obiceiul. Am văzut și cum „băieții” îl aplaudau ca pe-un actor. Nu știu în piesa cui a jucat. Am auzit și cum îi scandau numele, de parcă dăduse gol în poarta Braziliei. Nu știam că geniul Pian trebuia aplaudat și ovaționat. Voi ține minte la următorul geniu al barbutului, căzut lângă zarurile cu șase-șase. Sau înger, depinde din care parte a Raiului privești.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează-ți site-ul web cu WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat: