Jurnal de Vodevil Politic 82-Mitocaniile lui Bogdan Rares si Calul lui Avram Iancu

Rareș Bogdan bate la poarta consacrării în mitocănie cu pumnii și picioarele. Până acum se mulțumea cu statutul de lingător de pingele prezidențiale. E prea puțin pentru cât poate el, s-o fi gândit, mai ales că talentul bădărăniei îi zăcea neexploatat.

”Această nenorocită ordinară, agent de influență împotriva Statului Român, numită de Dragnea și Tăriceanu ca Avocat al Poporului, mizerabila care a BLOCAT aplicarea Legii prin care am tăiat pe 28 Ianuarie PENSIILE SPECIALE, prin sesizarea făcută la o Ccr în care 8 din 9 judecători sunt beneficiari de pensii speciale, continuă ticăloșiile!!!!”, urlă Bogdan Rares.

Calul lui Avram Iancu

De nervi, își violează propriul bun-simț ca pe bețiva satului, proptindu-l cu capul în gard. Renate Weber, dintr-odată, nu mai este o femeie căreia să-i arăți respect, ci o nenorocită ordinară, o mizerabilă. Cel mai odios personaj politic, slinos la caracter și cu merite doar în șușanele de partid, o fi vrut să pară bărbat. Ce poate face un frustrat din categoria asta, a celor nebăgați în seamă cum știu ei să facă pipi din picioare fără să se stropească pe pantofi? Să înjure ca birjarii, arătându-și supremația.

Trompeta ruginită a lui Klaus Iohannis nu poate mai mult. Pensiile speciale pe care bate monedă? Doar o marotă de adormit proștii care l-au crezut când patriot, când ziarist, când dedicat românilor din Transilvania, când apărător la necăjiților. Mie mi se părea, la un moment dat, că se credea chiar Avrămuțul Codrilor. Mai târziu, într-o noapte, l-am visat că era un doar un amărât de tufiș pe care s-a bălegat calul lui Avram Iancu. Și de atunci nu mai scap de imaginea asta. Acum, e drept, nici el nu s-a scuturat ca să-mi arate că nu e adevărat.

Mitocănia alunecosului pseudo-jurnalist și politician sare dincolo de limite. Mârlănia nu este nici opinie politică, nici intervenție în spațiul public. Este doar o mocofănie pe care mă-sa nu a reușit să o corecteze și nici venitul în comuna cu asfalt și metrou nu l-a ajutat cu ceva. Bogdane, zi ceva, că iar îmi vine în fața ochilor imaginea aia cu calul lui Avram Iancu. Sau măcar împinge calul mai încolo.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează-ți site-ul web cu WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat: