Blocul si cofetaria Nestor

Nu este o atitudine retrogradă, ci doar o constatre nostalgică a unui om care a trăit o viață aici, admirând, ceea ce odinioară se numea Micul Paris. Am avut privilegiul să călătoresc și să văd unele capitale europene și niciunde nu am văzut cum istoria „se șterge” ca o fereastră plină de păianjeni. Nimeni nu poate trăi fără a ține cont de trecut. Ar însemna să trăim fără memoria unui neam. Fiecare stradă, fiecare colț al acestui oraș, are cel puțin o amintire demnă de a fi consemnată.   Era o clădire veche, cu un etaj, între Biserica Luterană și fosta cofetărie Nestor. Pe strada asta mai erau câteva prăvălii acoperite privitorului de blocul care este și astăzi la stradă. . Seara, foarte rar, mai mergeam la Nestor, era o bucurie dar și o aventură pentru că alături de Capșa, era o cofetărie de lux. În 1977, după cutremur, am plecat o perioada din zonă, dar am rămas cu amintirea acestui colt bucureștean unde am petrecut un timp,de Mic Paris. Blocul Nestor si cofetaria Nestor au cazut la Cutremurul din 77,acum, pe acel spațiu se află Hotel București, dar eu, de câte ori trec prin apropiere, mi-amintesc de tot ce a insemnat,pentru mine si pentru altii,Nestor.

Aș vrea să nu trecem peste istoria blocului Nestor care era situat pe Calea Victoriei, oarecum vizavi de Hotelul Athénée Palace (Hilton). Fusese construit în două etape. Primul corp, ridicat la începutul anilor ’30, includea hotelul Splendid Parc, care fusese bombardat în 1944 și se afla pe o parte a străzii Pictor Grigorescu, care cobora din Calea Victoriei spre strada Luterană.

După aceea, s-a construit și partea care a inclus cofetăria Nestor. Pe locul Hotelului Splendid Parc distrus în 1944 s-a ridicat in anii ’50–’60 un bloc stalinist, ca parte a ansamblului „Piața Palatului R.P.R.”. Selecta cofetărie Nestor era decorată în stilul cafenelelor interbelice, cu pereți acoperiți cu catifea roșie. Din nefericire, cofetăria Nestor a rămas o tristă amintire după cutremurul din 1977. Dar viața merge înainte, la fel și istoria orașului.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează-ți site-ul web cu WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat: