Jurnal de Vodevil Politic 121-Iohannis dupa alegerile parlamentare

Fac pariu că președintele o să apară în fața camerelor cu o falcă mai căzută și cu cocoașa mai ridicată. El pusese de o vizită la PNL, cu declarații pentru televiziuni, ba sunt gata să cred că aveau pregătită și o șampanie. Și pe drum spre PNL s-a întors din drum. A aflat rezultatele dezastruoase ale campaniei sale. I-a scos din groapă și pe PSD – fără să-și dea seama, înjurăturile sale stau la baza votului de redresare a PSD. Și tot el s-a făcut de rîs, cerînd voturi de la electoratul care l-a ales și care să-l urmeze în proiectele sale. Cu-cu! Prin votul de duminică, românii i-au zis un ”du-te singur”. De fapt prin votul lor sancționator pentru PNL și pentru Iohannis, românii l-au oprit pe președinte dintr-o încercare nebună de a deveni comandantul suprem al țării. El să conducăt tot, el să pună și el să fie și parlament, și guvern, și servicii secrete. Romînii, așa ”ne-evoluați” într-ale democrației, i-au dat cu flit la toate proiectele. Și la modificarea Constituției, și la mobilizarea la vot, și pentru promisiunile cu pandemia și la toate celelalte care se mai bîlbăie prin simpluța imaginație a președintelui. Dar hotărîtă tare!Pentru felul în care au votat, românii merită din partea președintelui un călduros ”Danke shoene, popor român!” L-au ajutat să nu se facă de rahat și să nu doarmă prea mult la Cotroceni! Cele mai fierbinți mulțumiri trebuie adresate în primul rînd electoratului. Și celor care au votat, și celor care s-au temut sau pur și simplu au refuzat să voteze, răspunzînd cu sictir la apelurile insistente, neavenite, nefirești pentru România, enervante și neconvingătoare ale președintelui Klaus Iohannis.

PNL și ”guvernul meu” au ieșit pe locul doi (în ciuda anunțului de învingător făcut de Ludovic Orban) cît pentru gestionarea modestă (ca să nu zic catastrofală!) a pandemiei, cît pentru condiția de preș politic în fața unui președinte autoritar, dar incompetent, vanitos, dar lipsit de idei, arogant și lipsit de preocuparea și vocația unificării.

Klaus Iohannis a crezut orbește în sine, dovedind că este lipsit de comunicare cu țara. Le ține cu încăpățînare pe ale sale și pe cele transmise de la Bruxelles și de la Berlin în vreme ce populația are alte priorități și vorbește o altă limbă. Eșecul promisiunilor sale din această campanie electorală nu este rezultatul renașterii PSD, ci consecința enervării și trezirii electoratului. La insistența de necrezut și de netolerat a președintelui. Electoratul a stat acasă drept răspuns le chemările neconstituționale și o parte s-a dus și a scos pe primul loc partidul pe care președintele îl vedea eliminat din România.

Încă nu ne-a trecut definitiv pe la ureche un glonț cu o putere totalitară în România. Saș încăpțînat, Klaus Iohannis nu se lasă. Dar nici majoritate confortabilă nu are pentru regatul Iohannis.
Pentru că l-a scăpat (și ne-a scăpat!) de un proiect ridicol, președintele ar trebui să spună un călduros și sincer
– Danke Shoen, popor român!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează-ți site-ul web cu WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat: