Jurnal de Vodevil Politic 123-Tara arde si ei se scarpina

De la Klaus Iohannis pînă la cel mai pîrlit membru de partid și pînă la cel mai împiedicat ziarist, toți se zdobesc să gloseze, să tragă sfori sau să chibițeze pe seama negocierilor pentru formarea guvernului. Mare brînză! Este o poveste de partid, mizerabilă în toată istoria sa postdecembristă. Se împarte ciolanul în funcție de putere și de banii investiți în campanie (oficial sau cu sarsanaua).

Ce ne privește pe noi, dincolo de bîrfă? Excepție fac oamenii de afaceri care au cotizat la unii sau la alții (cel mai adesea, la ambele tabere) și care au făcut-o cu gîndul să-și intreiască, dacă nu cumva să-și înzecească profitul.

Pentru noi, ceilalți, nimic! Tot una este! Vom avea un guvern fragil, mîncat de ambiții și dispute, bazat pe recuperarea banilor împrumutați, nu pe investițiile din banii primiți sub formă de credite. Va fi guvernul care va toca o mare parte din cele 60 de miliarde de euro împrumutate pentru România (credit de la Uniunea Europeană) cu care Klaus Iohannis se dă cu capul prin tufele de trandafiri ca să viseze frumos. Şi din care vis lăudăros al împrumutrilor vom ieși zgîriați, învinețiți, sărăciți si răniți pînă la os.

De ce să ne agităm pe seama mîrîielior și mușcăturilor de la negocieri. N-ar fi mai folositor pentru toți să vedem ce-i cu îndatorarea făcută de Cîțu pe la toate băncile și organismele externe? Înțeleg că am împrumutat 6 miliarde de euro de la banca Națională pe bază de titluri de stat, ceea ce este egal cu împrumutul buzunarului stîng al Romaniei la cel de la piept.

Sau la cel din dreapta, pus pe hainele bugetarilor. Dar despre asta, nimic! N-avem oameni care să scrie despre situația catastrofală a finanțelor și despre pericolul pe termen lung pentru țară.

Mai mult, n-avem nici guvern și nici ziariști, nici grup pntru situații de urgență care să comunice populației felul cum va fi reglementat comportamentul populației pentru perioada de sărbători. Stiți pînă la ce oră ține acel Revelion care nu e nici revelion, nici izolare? Conform reglementărilor de acum, pînă la 21? Pînă cînd și cum? Cu cazarea în hoteluri și cu petrecerile de Crăciun și de Revelion cum procedăm? Să-l întrebăm pe Raed Arafat? Noul mare specialist în terase, mese de restaurant și așezarea călătorilor în autobuze (căci la metrou i se înnoadă experiența cu logica!), adică faimosul comandant al bramburelii sanitare schimbă planul și descrie pe la televiziuni tot felul de situații închipuite. Parcă ar fi un fel de vornic de nunți imaginare!

Vin sărbătorile de iarnă și populația încă nu știe ce poate face. Se introduc noi restricții sau se abandonează cele vechi? Ce se întîmplă cu localitățile aflate în carantină? Cum vor petrece Revelionul? Cum va funcționa economia în această perioadă? Care sunt ultimele decizii în privința funcționării hotelurilor, restaurantelor și a facilităților turistice? Se suspendă activitatea acestora sau se limitează? Care sunt reglementările şi recomandările pentru Crăciunul și Revelionul în familie?

Cum va funcționa libertatea de călătorie? Pînă acum, Agerpres și Mediafax au distribuit cîteva prevederi, dar presa, în special televiziunile, leșinate după profeții și declarații politice și după super-plătitul spălat pe mîini și bumbăceala celor care au umblat fără mască, nu a preluat comunicatele Comandantului Arafat. Probabil că reglementările se schimbă mereu (se îmbunătățesc, ce naiba!?) iar grupul acela fantomatic al lui Manciu (școală secretă, ce Dracu!) anunță doar cifrele morților și ale contaminaților.

Bănuiesc că nu toate modificările au fost prevăzute în contractele plătite de guvern. Pentru cei care nu știu încă ce vor face și încotro să o apuce de sfîrșitul anului și, mai ales, cum, vom reproduce în zilele următoare o listă a obligațiilor și recomandărilor emise de zisele ”autorități”. Este vorba de obligațiile tuturor cetățenilor (nu numai pentru ”români”) în perioada sărbătorilor de iarnă.

Descrierea în detaliu a tîrguielilor politice seamană doar cu o numărarea cîrnaților și a jumărilor de la tăiatul porcilor!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează-ți site-ul web cu WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat: