Jurnal de Vodevil Politic 142-Băsescu, politică fără gheață în pahar

Plictiseală mare prin Parlamentul European. Plictiseală mare pe capul lui Traian Băsescu. Ale naibii politici, cum nu țin ele cont că trebuie să se rezolve cât ar spune președintele expirat „Băiete, multă licoare și doar două cuburi de gheață!” L-am văzut recent pe Traian Băsescu. M-a uimit rezistența lui politică, deși se vedea cu ochiul liber că era pe sec. Pe sec de gheață, ca să fiu mai bine înțeleasa. Își adusese aminte că există Alianța pentru Unirea Românilor. Sau i-a suflat moderatorul, într-o pană de idei mai aprigă decât a lui Iohannis când n-a fost în stare să reproducă cele două întrebări de la referendumul pe justiție, deși pretindea că au fost ticluite de el. Băsescu a prins repede șpilul și s-a lansat în discurs. Un discurs de o incoerență monumentală, asezonat cu mitocăniile personale care l-au consacrat mai mult decât șprițurile de la „Cireșica”. Zice,ca daca a guverna,nu stiu cine,el,Basescu,ar da cu Romania de pamint.Uita,ca pe vremea lui erau  Școli cu lacătul pe ușă, profesori cu cele mai mizerabile salarii din Europa acelor timpuri. Tăieri de 25 la sută din salarii și din pensii, chipurile la cererea Uniunii Europene. După aia s-a aflat că, de fapt, UE nu ceruse așa ceva și era numai opera lui Băsescu. Cel mai slugarnic premier, Emil Boc, pe lângă care, acum, Orban mi se pare o zambilică. Și mai îmi aduc aminte de un împrumut de 20 de miliarde de euro, dispăruți fără urmă în tot soiul de combinații cu despăgubiri. Las-o dracului de vrăjeală, dom’le, mai pune gheață în pahar. Cât mai multă. Prăbușirea țării zici? Mai tare ca tine n-o să dea nimeni cu ea de pământ,zau.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează-ți site-ul web cu WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat: