Jurnal de Vodevil Politic 148-PRESEDINTELE Orban(partea a 2-a)

Din punctul lui de vedere, e limpede că odată înscris în lupta pentru șefia liberalilor trebuie să ia în calcul și candidatura pentru președinția României. N-a spus însă de unde rezultă această obligativitate. Nu este prevăzută nicăieri, în niciun document. Este mai degrabă o cutumă pe care fiecare partid o aplică. Este ca obișnuința de a pune un bilet la Loto, în speranța unui câștig. Practica a demonstrat că, de obicei, câștigă altcineva, dar Orban nu a mai băgat de seamă asta.

Nu mai are oameni

Capacitatea lui Ludovic Orban de a conduce România, presupunând că ar câștiga alegerile din 2024, este îndoielnică, eufemistic fie spus. Este de ajuns să vedem cum a condus partidul pentru a înțelege cam cât îi poate pielea. Fără Klaus Iohannis, PNL ar fi fost de multă vreme un partid leșinat la marginea drumului, fără șanse de a-și mai reveni vreodată. Nici el, Iohannis, nu a reușit cine știe ce, deși s-a folosit de toate pârghiile statului aflate la dispoziție. De unele chiar a abuzat fără jenă.  La alegerile parlamentare abia l-a săltat spre un 25 la sută, și asta în condițiile în care îl dădea câștigător și majoritar în Parlament.

Apoi, guvernul care a rezultat a fost și este o încropeală din deținătorii locurilor doi, trei și cinci, nicicum o forță politică compusă din liberalii la care visau și Orban, și Iohannis. Înainte de aceasta, în 2019, PNL a fost aruncat de la guvernare prin moțiune de cenzură, fapt de care lui Orban nu-i place să-și amintească. Doar prin mila prost canalizată a PSD a revenit pe fotoliul de premier. Cu aceeași echipă de acrobați ai suficienței și prostiei, fapt ce demonstrează fără echivoc că PNL a ajuns la fundul sacului. Nu mai are oameni prin care să poată conduce.

Iote salvatorul națiunii!

Anul de guvernare 2020 a demonstrat cu prisosință că Ludovic Orban este de un habarnism înfiorător. Idei puține sau deloc, decizii contradictorii, proasta gestionare a pandemiei, o economie prăbușită, sute de mii de șomeri sunt numai câteva din realizările cu care fostul premier s-ar putea lăuda. Dar astea nu sunt lucruri care să-l împiedice în aprecierile de sine. Mulțumită lui pandemia a scăzut în intensitate, economia și-a revenit, investițiile au crescut și România merge spre bine. Sunt cuvintele lui și nu este străbătut de jenă când le rostește. Dacă a gestionat atât de bine pandemia, de ce de 11 luni o ținem tot dintr-o stare de alertă în alta? Ce a făcut, concret, Ludovic Orban atât timp cât a stat la Palatul Victoria? Doar a promis, nimic mai mult, și a pozat alături de Iohannis în salvator al națiunii.

Jocul cui este?

Orban se vrea, deci, președintele României, după o regulă inventată care nu are legătură cu performanțele lui. Când tragi o țară în jos, ca prim-ministru, de unde atâta experiență să o conduci ca președinte? A demonstrat cât poate, nu mai este nevoie de încă o încercare. Uită, apoi, ca după colț îl așteaptă și Cîțu, și Rareș Bogdan, și Barna și Cioloș. Și ei vor aceeași funcție. Unul mai breaz decât celălalt. Și la fel de lipsiți de scrupule, ca să nu zic și de pricepere. Dacă e descusut cu privire la dorința lui de a ajunge președinte, în mod sigur va turna povești cu patriotismul, cu grija față de români, față de țară etc. Sunt aceleași vorbe sterpe pe care le-a mai rostit. Toți le rostesc și niciunul nu crede în ele. Când, ca liberal, ca președinte de partid sau al Camerei Deputaților votează pentru vânzarea României, câtă credibilitate mai poate avea candidatul Orban? Ne crede proști? Sau a început un joc ce nu este dictat de aici, ca mai toate celelalte de altfel?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează-ți site-ul web cu WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat: